Directorul executiv al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timișoara, Emilian Florin Răvășilă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El este acuzat de luare de mită în formă continuată, trafic de influență și fals în declarații.
Conform procurorilor, faptele au avut loc în perioada 2019 – 2020. Emilian Răvășilă „ar fi acceptat” atunci să primească jumătate din profitul unei firme pentru a o ajuta să câștige licitațiile privind concesionarea serviciilor de exploatare și întreținere a cimitirelor din Timișoara.
„Pentru banii respectivi, inculpatul Răvășilă Emilian Florin trebuia să se asigure că firma omului de afaceri va câștiga licitațiile respective”, anunță DNA, într-un comunicat de presă.
În aceste condiții, funcționarul public i-ar fi transmis omului de afaceri, prin intermediar, informații nedestinate publicității care i-ar fi permis acestuia să câștige o licitație ce viza exploatarea și întreținerea cimitirelor situate pe str. Rusu Șirianu și pe Calea Șagului din Municipiul Timișoara – Lotul I.
„În același context, inculpatul Răvășilă Emilian Florin, în calitate și de președinte titular al comisiei de evaluare, ar fi întocmit și semnat – Declarația de confidențialitate și imparțialitate, în care a menționat în mod nereal, printre altele, că nu are niciun interes direct sau indirect, de natură personală, financiară, economică ori de altă natură în referire la procedura de atribuire a contractului de mai sus”, notează procurorii.
Pentru „ajutorul” oferit, Emilian Răvășilă ar fi primit de la omul de afaceri sumele de 5.000 euro și 30.000 lei, reprezentând parte din procentajul de 50% promis anterior.
„La data de 01 aprilie 2020, directorul din Primăria Timișoara, beneficiind de ajutorul aceluiași intermediar, ar fi acceptat promisiunea remiterii, de către același om de afaceri, a sumei de 500 de lei pentru fiecare persoană decedată din cauza virusului COVID-19, pentru ca funcționarul să sprijine societatea acestuia în câștigarea contractelor de concesiune ce aveau ca obiect prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor umane în care urmau să fie înhumate persoanele decedate din cauza virusului menționat mai sus”, precizează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș.
Citește și: Niculae Bădălău rămâne în arest preventiv. Decizia Curții de Apel București este definitivă